Preotul prins în timp ce introducea într-un penitenciar telefoane mobile pentru deținuți a fost arestat

Preotul prins în timp ce introducea într-un penitenciar telefoane mobile pentru deținuți a fost arestat
Publicat: 21/09/2013, 18:27
Actualizat: 21/09/2013, 21:19

Preotul Penitenciarului Bacău reținut, vineri, după ce a fost prins cu patru telefoane mobile, pe care urma să le dea unor deținuți, a fost arestat preventiv, sâmbătă după-amiază, de Tribunalul Bacău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La propunerea procurorului de caz, magistrații Tribunalul Bacău au emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele preotului de la Penitenciarul Bacău, precum și pe numele altor patru persoane cercetate în acest caz, fiind vorba despre un agent de la unitatea de detenție, doi deținuți și o rudă a unuia dintre aceștia.

„În cursul zilei de astăzi (n.r.-sâmbătă) instanța a admis cererile formulate de procuror astfel încât au fost emise mandate de arestare preventivă pe numele preotului Penitenciarului Bacău și a altor patru persoane. Acestea din urmă au primit mandate de reținere în cursul nopții trecute, după audierile făcute de procurorul de caz”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului Tribunalului Bacău, Felix Bănilă.

Decizia instanței nu este defintivă, fiind atacată cu recurs de către cele cinci persoane arestate preventiv.

Preotul Penitenciarului Bacău a fost prins, vineri dimineață, cu patru telefoane mobile, pe care urma să le dea unor deținuți, acesta fiind dus la audieri în urma unor percheziții la unitatea de detenție, la locuința acestuia și la alte adrese, potrivit unor surse judiciare.

Anchetatorii aveau informații că în Penitenciarul Bacău sunt introduse telefoane mobile pentru deținuți, astfel că au făcut, vineri, controale în celulele deținuților, în capela bisericii din penitenciar, la casa preotului Octavian Balan și la locuințele unor agenți de penitenciar, au precizat sursele citate.

Preotul a fost prins în flagrant, acesta având ascunse patru telefoane mobile și suma de 800 de lei, bani care ar fi fost primiți ca mită de la familiile deținuților. Două dintre telefoane, susțin anchetatorii, erau prinse cu elastic în șosete, iar alte două mobile au fost descoperite în autoturismul personal.

Sursele citate au precizat că preotul Balan primea telefoanele de la familiile deținuților, care îl contactau în afara penitenciarului și îi plăteau între 200 și 300 de lei pentru servicii.

Preotul introducea telefoanele mobile în penitenciar și le dădea deținuților la spovedanie, în capelă sau într-o cameră de lângă infirmerie, au mai arătat sursele citate.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat că dacă deținuții nu puteau veni la preotul Balan pentru a lua telefoanele, acestea erau transmise prin câțiva agenți de penitenciar.

Preotul a fost reținut vineri pentru luare de mită și introducerea de bunuri interzise în penitenciar.

Reprezentanții Penitenciarului Bacău au menționat într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX că în acest caz va fi sesizată Comisia de disciplină a unității.

„În funcție de soluția adoptată de organele judiciare, Administrația Națională a Penitenciarelor va dispune măsuri conform prevederilor art. 58 din Legea 293/2004, republicată, privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor. Totodată, va fi sesizată Comisia de disciplină constituită la nivelul Penitenciarului Bacău”, au precizat reprezentanții Penitenciarului Bacău.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×